Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Începând cu ora 17.15, la nivelul Ministerului Transporturilor s-a instituit o Celulă de criză pentru gestionarea cât mai eficientă a situației legate

de incidentul feroviar din zona Haltei Breaza. Coordonarea Celulei de criză este asigurată de Secretarul de Stat, Ninel Cercel. Din această structură mai fac parte: Secretarul de Stat pe domeniul rutier Florin Biban și directorii generali ai Companiilor Feroviare - CFR Infrastructură, CFR Călători, CFR Marfă și AGIFER.

 

La fața locului sunt mobilizați reprezentanții serviciilor de siguranță a circulației de la toate companiile implicate.

 

După finalizarea operațiunilor din zona Haltei Breaza, Ministrul Transporturilor a dispus o Comisie de cercetare care va analiza cauzele producerii acestui incident și va propune măsuri severe pentru ca asemenea evenimente să nu se mai repete.

 

In jurul orei 16.50 s-au semnalat scurgeri de conținut dintr-un vagon al unui tren de marfă. Trenul transporta azot de la Tg Mureș la Ploiești Triaj.

 

Trenul a fost oprit între stațiile Comarnic și Câmpina pentru intervenția ISU și a reprezentanților firmei pentru care se efectua transportul.

 

Din motive de siguranță, traficul feroviar a fost oprit și s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei de contact pe tot intervalul feroviar  Câmpina - Comarnic.

15 trenuri de călători sunt oprite la ora 20 în gările de pe Valea Prahovei - Comarnic, Câmpina, Valea Largă, Sinaia, Azuga, Buda, Floresti Prahova, Bușteni - din cauza evenimentului feroviar din zona Haltei Breaza.

 

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!