Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

WhatsApp Image 2019 07 04 at 15.10.50

Joi, 4 iulie 2019, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR, în cadrul vizitei de lucru, au verificat stadiul lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Bacău, parte a Autostrăzii Moldovei.

În urma verificărilor la fața locului, Ministrul Răzvan Cuc a constatat că datorită mobilizării antreprenorului, lucrările avansează rapid fapt ce va contribui la finalizarea acestora înainte de termenul contractual.

„Perioada de proiectare trebuia să se termine pe 24 iulie. Iată că noi astăzi avem stadiu fizic de execuție de 30%. Am spus tot timpul că vom grăbi procedura de implementare a obiectivelor de investiții. La fel s-a întâmplat și la Drumul Expres Craiova-Pitești unde tot acest antreprenor român are lotul 2 - am fost săptămâna aceasta și am decis că vom ataca în primă fază centura de la Balș - a devansat termenul de proiectare cu șase luni. Dacă cineva vrea într-adevăr, se poate. Acest lucru este de felicitat. Îmi amintesc că pe 15 martie când am fost aici, după ce am plecat de pe șantier, toată lumea a vuit în presă că și-a luat Umbrărescu utilajele și a plecat. Iată că cei care atunci țipau și spuneau că s-a făcut doar de fațadă și că de fapt nu se muncește, pot să vină ei acum și să spună dacă se muncește sau nu! ”, a precizat Ministrul Răzvan Cuc.

Click to listen highlighted text!