Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

 COMUNICAT DE PRESĂ

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în calitate de beneficiar, anunță finalizarea implementării proiectului „Realizarea unei analize diagnostic a performanțelor financiare și operaționale pentru Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), Compania Națională de Investiții Rutiere (C.N.I.R.), Compania Națională de Căi Ferate (C.F.R.), C.F.R. Călători și Metrorex în acord cu principiile OECD”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență în cadrul Componentei 4 – Transport sustenabil.

Prin acest proiect, care s-a desfășurat pe o perioadă de 15 luni (11.05.2023 – 31.08.2024), a fost realizată, în acord cu principiile OECD, analiza diagnostic a performanțelor financiare și operaționale pentru cele cinci companii aflate în subordinea/sub autoritatea ministerului. În acest sens au fost contractate servicii de consultanță, precum și de sprijin în managementul contractelor.

Valoarea totală a proiectului a fost de 7.316.864 lei, din care valoarea sprijinului PNRR din partea Uniunii Europene este de 6.148.625 lei, iar diferența de 1.168.239 lei fiind reprezentată de către valoarea TVA.

Proiectul contribuie la îndeplinirea Jalonului 80 „Punerea în aplicare a principalelor recomandări de creștere a performanței financiare și operaționale a CNAIR, CNIR, CFR, CFR Călători și Metrorex” aferent Reformei 2 „Management performant pentru transport de calitate - Îmbunătățirea capacității instituționale de management și guvernanță corporativă”.

Date de contact: Felix-Corneliu ARDELEAN, Director General  - Direcția Generală Programe Europene Transport, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; tel: 0371.517.557.

Click to listen highlighted text!