Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a participat astăzi, 5.12.2013, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene – Transport, Telecomunicaţii, Energie (TTE)- secţiunea Transporturi, reuniune ce s-a desfăşurat sub Preşedinţia lituaniană a Uniunii Europene.

 

Principalul subiect al reuniunii îl constituie Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi, propunere ce vizează două moduri de transport: rutier şi naval, pe reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T). Obiectivul general al iniţiativei este de a asigura furnizarea unei reţele suficiente de infrastructură, favorizând astfel pătrunderea pe piaţă a vehiculelor şi a navelor pe bază de combustibili alternativi. Propunerea vizează implementarea unei astfel de infrastructuri până în 2030.

 

„Reducerea dependenţei de petrol în transporturi este foarte importantă. Acesta este motivul pentru care şi susţinem această iniţiativă, care stabileşte direcţia de dezvoltare a sistemului european de transport pe termen lung. Un astfel de semnal este esenţial pentru a mobiliza capitalul privat nu numai în ceea ce priveşte dezvoltarea vehiculelor, dar şi în ceea ce priveşte implementarea infrastructurilor de alimentare cu combustibili alternativi”, a declarat Ramona Manescu în cadrul reuniunii.

 

Pe agenda de lucru au mai figurat stadiul dezbaterilor pe marginea regulamentului privind Agenţia pentru Căi Ferate a Uniunii Europene, precum şi regulamentul referitor la drepturile pasagerilor în transportul aerian. În încheiere a avut loc dezbaterea miniştrilor având ca obiect proiectul privind Decizia de deschidere a negocierilor cu Brazilia în vederea stabilirii unui acord global referitor la serviciile de transport aerian.

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!