Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Uniunea Europeană introduce o serie de măsuri temporare și limitate pentru a asigura conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri și a transportului rutier de pasageri pentru a atenua cele mai grave perturbări în cazul în care Regatul Unit părăsește UE fără un acord negociat. Vineri, 15 februarie 2019, în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului, ambasadorii statelor membre au aprobat, pentru Președinția României la Consiliul UE, un mandat de negociere cu Parlamentul European pentru a le permite operatorilor de transport rutier de mărfuri și operatorilor de transport cu autocarul și autobuzul cu licență în Regatul Unit să transporte mărfuri și pasageri între Regatul Unit și cele 27 de state membre. Drepturile garantate de aceste măsuri nu vor fi acordate decât dacă Regatul Unit va acorda drepturi echivalente operatorilor din cele 27 de state membre și sub rezerva condițiilor care asigură o concurență loială.

Măsurile temporare nu aduc atingere eventualelor negocieri viitoare cu Regatul Unit.

Regulamentul va înceta să se aplice la 31 decembrie 2019.

La 18 februarie va avea loc o reuniune cu Parlamentul pentru a conveni asupra textului final.

Informații suplimentare

Potrivit principiilor generale ale măsurilor de urgență pentru un Brexit fără acord, toate aceste măsuri constau în acțiuni unilaterale la nivelul UE, plecând de la premisa că Regatul Unit va lua măsuri similare. Măsurile au caracter excepțional și sunt limitate strict în timp. Măsurile privind conectivitatea sectorului transporturilor nu sunt menite să reproducă statu-quo-ul aplicabil în temeiul dreptului UE, ci să mențină conectivitatea de bază dintre UE și Regatul Unit.

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!