Astăzi, 5 ianuarie 2024, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ:
ORDONANȚĂ a Guvernului privind inspecţia tehnică și supravegherea prin acţiuni de inspecţie tehnică în domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale și pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic
Scurtă descriere
Având în vedere aspectele prezentate, se impune adoptarea de măsuri privind activitatea de inspecţie tehnică și supraveghere prin acţiuni de inspecţie tehnică în domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale și pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic.
Promovarea acestei ordonanțe este esențială pentru asigurarea siguranței și funcționalității optime a sistemelor de transport din domeniile feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale și pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic. Crearea cadrului legal necesar va include cerințe tehnice detaliate privind inspecția tehnică a infrastructurii, a materialului rulant si a altor echipamente specifice.
Prin prezentul act normativ sunt prevăzute faptele ce constituie contravenţii la aplicarea normelor din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale și pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic şi se reglementează modalitatea de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor cu privire la:
a) utilizarea de produse și/sau servicii destinate activităților de construire, modernizare, întreținere și de reparare a infrastructurii și a materialului rulant doar dacă deține autorizație de furnizor și/sau omologare tehnică/agrement tehnic, după caz;
b) introducerea pe piață și/sau utilizarea de produse și/sau servicii conforme, destinate utilizării în activitățile de construire, modernizare, întreținere și de reparare a infrastructurii și a materialului rulant, doar dacă acestea au fost certificate/omologate/agrementate și/sau autorizate, după caz;
c) orice modificare, transformare, modernizare la produsele destinate utilizării în activitățile de construire, modernizare, întreținere și de reparare a infrastructurii și a materialului rulant pentru care operatorul economic deține autorizație de furnizor și/sau omologare tehnică/agrement tehnic se poate face doar după obținerea prealabilă a documentelor aferente eliberate de către AFER;
d) realizarea de lucrări la infrastructură de către operatorii economici în unul dintre domeniile prevăzute în prezenta ordonanță, pe bază de proiecte tehnice aprobate și verificate de specialiști atestați;
e) recepționarea lucrărilor de infrastructură de către beneficiar doar după ce au fost supuse în prealabil inspecției tehnice de către AFER;
f) permiterea efectuării inspecției tehnice sau supravegherii prin acțiuni de inspecție tehnică și prezentarea documentelor solicitate de către inspectorii tehnici;
g) aplicarea corectă și în totalitate a măsurilor de remediere a neconformităților constatate cu ocazia inspecției tehnice sau supravegherii prin acțiuni de inspecție tehnică, a defectelor, deficiențelor sau a neconcordanțelor apărute în timpul lucrărilor de construcție, modernizare și întreținere a infrastructurii;
h) aplicarea corectă și în totalitate a măsurilor de remediere a neconformităților constatate cu ocazia inspecției tehnice sau supravegherii prin acțiuni de inspecție tehnică, a defectelor, deficiențelor sau a neconcordanțelor apărute în timpul lucrărilor de construcție și modernizare a materialului rulant;
i) neintroducerea pe piață și/sau utilizarea oricăror produse și/sau servicii în perioada suspendării valabilității autorizației de furnizor și/sau de omologării tehnice/agrementării tehnice.
Calitatea de agenți constatatori a contravențiilor o au persoanele specializate, inspectori tehnici, cu atribuţii în acest domeniu din cadrul AFER.
Pentru contravențiile instituite prin prezentul act normativ, se stabilesc sancțiuni constând în amenzi, în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, rolul sancţiunilor este acela de descurajare a operatorilor economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale și pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic de a efectua fapte contrare prevederilor din normele tehnice în vigoare, prin aplicarea de amenzi.
Având în vedere că pentru fapte similare, nivelul amenzilor se încadrează între 50.000 lei și 100.000 lei, prin prezentul act normativ se propun aceleași limite.
La cuantumul amenzilor s-a ținut cont de faptul că nerespectarea normelor tehnice obligatorii, prin introducerea și utilizarea pe piață de către operatorii economici a unor produse/servicii neconforme poate conduce la faptele ce constituie contravenţii.
Introducerea și/sau utilizarea acestor produse/servicii neconforme pot duce la accidente/incidente în domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale și pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, care se pot solda cu pierderi materiale sau de vieți omenești.
Din momentul intrării în vigoare și punere în aplicare a prezentei ordonanțe va fi constituit un cadru coerent de reglementare a inspecției tehnice și a supravegherii prin acţiuni de inspecţie tehnică, care să permită standardizarea procedurilor specifice care să permită atât evaluare a condiției infrastructurii, a materialului rulant și a echipamentelor specifice, cât și a calității produselor, proceselor și serviciilor furnizate de agenții economici din domeniu.
Excepția este motivată de faptul că infrastructura cu ecartament îngust nu a avut niciodată și nu are acces la infrastructura feroviară publică.
Totodată, acest domeniu va fi reglementată printr-un act normativ ulterior.
Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:
Documentaţia poate fi consultată:
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune, prin una din următoarele modalități, până la data de 08.01.2024:
□ prin formularul online E-consultare disponibil mai jos
□ ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
□ prin poştă, pe adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti;
□ prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29
□ la sediul Ministerului Transporturilor și infrastructurii, la Registratura - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G, în cadrul programului de lucru Luni-Joi - 08.00 - 16.30; Vineri - 08.00-14.00
Materialele transmise vor purta menţiunea "Propuneri privind . . . . . . . . . . (denumirea proiectului de act normativ)"
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul Registru propuneri (mt.ro)
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ
Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 08.01.2024
Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0751.192.431, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. persoană de contact: Adrian Olteanu
Documente conexe
Versiune imbunătățită - versiune 30.01.2024
Minuta ședinței plenului CDS - data
Prezentat în
Şedinţa |
Data |
Anunț dezbatere publică - publicat 09.01.2024 Minuta sedintei - publicata 19.01.2024 |
12.01.2024 |
![]() |
![]() |
![]() |