Astăzi, 14.10. 2024, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ:
Hotărârea de Guvern aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2024 al Regiei Autonome „Administrația Fluvială a Dunării de Jos” Galați, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
Scurtă descriere
Fundamentarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pentru anul 2024, a avut în vedere, funcțiile pe care acest instrument trebuie să le îndeplinească și anume: funcția de previziune, funcția de control a execuției financiare și funcția de asigurare a echilibrului financiar al societății.
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pentru anul 2024, a fost conceput ca un element de legătură între realizatul anului 2024 la luna iunie și bugetul previzionat pentru anii 2025 și 2026, respectând structura și conceptul unui buget multianual.
Prin Proiectul Bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2024, ca instrument de management financiar, compania îşi propune asigurarea resurselor financiare necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor către terţi, atât din punct de vedere dimensional, pe total venituri şi cheltuieli, cât şi structural, pe fiecare categorie de venituri şi cheltuieli şi pe fiecare verigă organizaţională, rolul procesului de bugetare fiind cel de orientare a activității tuturor sectoarelor din cadrul companiei spre același obiectiv: rentabilitate, lichiditate, diminuarea riscurilor, etc.
Veniturile totale în suma de 198.350, 00 mii lei, au fost diminuate cu suma de 17.650,00 mii lei (8,17%) comparativ cu veniturile estimate prin B.V.C. aprobat pentru anul 2024.
Diminuarea veniturilor totale de la 216.000,00 mii lei, cât au fost estimate în B.V.C. aprobat pentru anul 2024 la 198.350,00 mii lei este influențată preponderent de diminuarea veniturilor din serviciile prestate cu 49.000, 00 mii lei.
În primul semestru al anului 2024, veniturile Regiei au fost realizate prin intrarea/ieșirea pe Canalul Sulina a unui număr de 1.689 de nave, cu 23,05% mai puține comparativ cu anul 2023 (2.195 nave), ceea ce a condus la realizarea doar a 62,09% din veniturile prognozate la luna iunie 2024, provenite din tarifele de navigație, pilotaj și prestări servicii cu navele aflate în dotarea Regiei.
Veniturile din exploatare în valoare de 196.750,00 mii lei, dețin o pondere 99,19%, din veniturile totale, iar veniturile financiare în valoare de 1.600 mii lei, dețin o pondere de 0 ,81% din veniturile totale.
Veniturile financiare reprezentând diferențe favorabile de curs valutar estimate a fi realizate în anul 2024, au fost diminuate cu 63,22%, respectiv cu suma de 2.750 mii lei, având în vedere realizările din primul semestru al anului 2024 și estimarea evoluției cursului EUR/RON, DOLAR/RON pentru anul 2024.
Luând în considerare necesitatea angajării cheltuielilor doar pe măsura realizării veniturilor, cheltuielile totale, au fost diminuate cu suma de 17.650,00 mii lei (8,17%).
Cheltuielile totale în valoare de 198.350 mii lei, au fost fundamentate în funcţie de activităţile concrete din programele de achiziţii de bunuri și servicii, pentru desfăşurarea activităţii, fundamentate pe baza posibilităţilor reale de plată a acestora, a programelor de investiţii şi dotări, în limita surselor legale de finanţare a acestora, a recalculării cheltuielilor de natură salarială şi a cheltuielilor de mandat.
Cheltuielile totale în valoare de 198.350,00 mii lei, au fost stabilite în directă corelaţie cu nivelul veniturilor totale pentru anul 2024 și au fost diminuate cu 8,17% faţă de cheltuielile totale estimate inițial a fi realizate în anul 2024 prin B.V.C. aprobat pentru anul 2024.
În structura cheltuielilor totale în valoare de 198.350,00 mii lei, cheltuielile din exploatare în valoare de 196.650,00 mii lei, dețin o pondere 99,14% iar cheltuielile financiare în valoare de 1.700,00 mii lei, dețin o pondere de 0,86%.
Cheltuielile de exploatare în valoare de 196.650,00 mii lei, înregistrează o scădere cu 6,76 % față de cele estimate prin BVC aprobat pentru anul 2024.
În totalul cheltuielilor din exploatare în valoare de 196.650 mii lei, cheltuielile cu bunuri și servicii în valoare de 67.929 mii lei, dețin o pondere de 34,54%, indicatorul “cheltuielile cu impozite, taxe și vărsaminte asimilate” în valoare de 1.820 mii lei, deține o pondere de 0,92%, indicatorul “cheltuielile cu personalul” în valoare de 87.180 mii lei deține o pondere de 44,33% iar indicatorul “alte cheltuieli de exploatare” în valoare de 39.721 mii lei deține o pondere de 20,20%.
Cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate în valoare de 1.820,00 mii lei înregistrează o scădere cu 45,18% în valoare de 1.500 mii lei ca urmare a diminuării cheltuielilor cu impozitul pe profit, bugetate la această linie bugetară, ca urmare a nerealizării veniturilor estimate.
Cheltuielile cu personalul în valoare de 87.180,00 mii lei, este propusă o majorare comparativ cu cheltuielile aprobate în BVC pe anul 2024, cu suma de 895,00 mii lei. Cheltuielile de natură salarială a fost majorat cu suma de 899,10 mii lei, prin majorarea indicatorului Bonusuri - tichete de masă, având în vedere prevederile art. XL, alin. (1) din Legea 296/2023, modificat prin O.U.G. nr. 31 din 28.03.2024.
În acest context, având în vedere valoarea de 35 lei/zi/persoană a tichetelor de masă acordate la data intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023 și numărul de angajați (270 de angajați) a căror salarii lunare nete sunt sub limita de 8.000 lei/ lună, este necesară suplimentarea acestui indicator cu suma de 899,10 mii lei, astfel:
Valoare necesară - 270 angajați x 214 zile lucrătoare/an x 35 lei/ tichet = 2.022,30 mii lei/ an.
Valoare bugetată prin BVC pe anul 2024 pentru 270 angajați = 270 angajați x 4.160 lei = 1.123,20 mii lei.
Valoare suplimentară necesară = 2.022,30 mi lei – 1.123,20 mii lei = 899,10 mii lei.
Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator în sumă de 1.874,41 mii lei au fost diminuate cu 0,22 % ca urmare a valorilor realizate în primul semestru al anului 2024.
Alte cheltuieli de exploatare în valoare de 39.721,00 mii lei a fost majorat cu 24,48%, respectiv 7.811,00 mii lei, având în vedere majorarea cu 10.500, mii lei necesară la linia bugetară „cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale”, datorate în principal, înregistrării începând cu luna ianuarie 2024, a amortizării activelor achiziționate în cadrul proiectului PRIMUS.
Rezultatul Brut este 0.
Investițiile și dotările finanțate din surse proprii programate pentru anul 2024 în valoare de 27.380,60 mii lei, astfel:
- din amortizarea imobilizărilor corporale aferentă anului 2024 – 11.151,32 mii lei;
- din profitul repartizat – 16.229,28 mii lei.
Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu este majorată comparativ cu anul precedent cu 2,34%.
- cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale în valoare de 1.000 mii lei, au fost estimate să realizeze un profit net de 0,00 mii lei
- plăţile restante – regia nu a estimat plăţi restante la data de 31.12.2024;
- creanțele restante, în valoare de 46,00 mii lei se menține la valoarea de 46 mii lei, reprezentând 99,65% comparativ cu realizările din anul anterior.
Pentru anul 2024, Regia își propune să efectueze cheltuieli în limita veniturilor realizate, astfel încât în propunerea de Buget de venituri și cheltuieli rectificat, este estimat un Rezultat Brut de 0,00 mii lei.
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2024 al Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” Galaţi a fost supus controlului financiar de gestiune conform Hotărârii Guvernului nr. 1151/2012 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune.
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2024 al Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” Galaţi, a fost aprobat de către membrii Consiliului de Administrație prin Hotărârea din data de 02.10.2024.
În conformitate cu art.6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, proiectul de buget de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2024 a fost supus consultării Sindicatului Lucrătorilor de la Dunăre “Farul”.
Precizăm că sumele sunt actualizate conform filei de buget aprobată de ordonatorul principal de credite din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:
Documentaţia poate fi consultată:
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune, prin una din următoarele modalități, până la data de 25.10.2024:
□ prin formularul online E-consultare disponibil mai jos
□ ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
□ prin poştă, pe adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia Comunicare, Dialog Social și Relații Instituționale – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti;
□ prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29
□ la sediul Ministerului Transporturilor și infrastructurii, la Registratura - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G, în cadrul programului de lucru Luni-Joi - 08.00 - 16.30; Vineri - 08.00-14.00
Materialele transmise vor purta menţiunea "Propuneri privind . . . . . . . . . . (denumirea proiectului de act normativ)"
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul Registru propuneri (mt.ro)
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ
Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 25.10.2024
Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0751.192.431, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. persoană de contact: Adrian Olteanu
Documente conexe
Minuta ședinței plenului CDS - data
Prezentat în
Şedinţa |
Data |
![]() |
![]() |
![]() |